Pe cei ce insulta trebuie sa-i luam drept slabi sau bolnavi.
Veti zice: Cum, oare, e cu putinta sa suferim jignirile? Cum - întreb eu - aceasta n-ar fi cu putinta? Cuvintele pricinuiesc, oare, vreo rana? Lasa pe trup vreo zgârietura? Ce rau fac? De vrem, le putem suferi.
Sa facem legamânt ca le vom suferi - si, sa vedeti, le vom suferi. Sa ne zicem noua însine: Aceasta nu-i ura, ci slabiciune. Si în adevar e slabiciune - si dovada ca nu-i ura sau rautate, este ca omul acesta însusi voia sa se înfrâneze, cu toate ca adesea fusese jignit.
Daca cugetam ca acesta-i un lucru de slabiciune, vom suferi, vom ierta si ne vom sili ca noi însine sa nu cadem. Va întreb pe toti: de voiti, puteti fi îndeajuns de întelepti ca sa suferiti pe cei ce va jignesc? Cred ca da. Poate ca acel ce v-a jignit a facut-o fara voie, nu din gând precugetat, poate numai sub îmboldirea patimii, stapâniti-va…
Ati fost jigniti - si jignirea vine de la dusmanii vostri? Cu atât mai mult sa fiti împaciuitori. Dar acela înnebunit de obraznicie!… Tocmai pentru aceasta trebuie sa te duci sa-l afli; caci doua rele îl pasc, obraznicia si mânia.
Voi sunteti în stare de sanatate, vedeti limpede, nu ca el care orbecaieste în întuneric, din pricina acestor doua rele. Si fiindca voi sunteti la adapost de acestea si, pe deasupra, sanatosi, mergeti spre el, dupa cum doctorul la bolnav. Zice oare doctorul: “Omul acesta este bolnav si nu voi merge sa-l vad?” Mai ales atunci se duc doctorii, când vad bolnavi care nu se pot misca. De cei ce se misca, ei se îngrijesc mai putin. Oare, trufia si mânia nu vi se par mai grozave ca o boala?
Postări
