Ploua incet.
Sfarsit de iarna mohorat…
Cenusiu e cerul
La fel si sufletul ei!
Siroaie de lacrimi amare,
Regrete tardive,
Si of-uri de dor…
Impletesc o cununa
Pe amarul cer gol.
Pierduta in prapastia
Amagirilor negre,
Se afla acum,
Si nimeni n-o vede!
Curand pasarile,
Vor anunta un nou inceput,
Dar poate ea crede,
Ca nimic nu e pierdut?
O lacrima amara,
E tot ce-a ramas.
Tacuta ea lupta,
Fara nici un rezultat…
Iubirea pe care o viata intreaga,
O astepta…
E muta, si reaua,
Si neagra si … calda!
Regrete?! E culmea !
E-o fata cam proasta…
Regrete nu are,
Desi intr-un colt,
Din inima ei, constiinta ei urla !
” Cum poti sa iubesti,
Cand tot ce ti-a dat,
Sunt iluzii diabolice,
Si rani fara leac?”
Iar ea isi ridica
Privirea Insangerata
“E tot ce-am simtit
Mai frumos viata toata”…
Si ploua intr-una…
De parca ar simti,
Si cerul durerea acelui copil…
Ce-o viata intreaga a asteptat,
Un “el” din poveste…
Pacat….
Postări
