CAPTIVI: 30 noiembrie 2009

30 noiembrie 2009

Să pot întinde mâna

Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta

Încetul la o parte şuviţele le-aş da,

Senină să rămâie, curată ca un crin,

Icoană de iubire la care să mă-nchin.

Dar tu ca un luceafăr departe străluceşti,

Abia câte o clipă în cale-mi te iveşti,

Apoi dispari; şi-n urmă rămâi în gândul meu

Vedenie iubită la care mă-nchin eu.

Abonați-vă la: Postări (Atom)

Lacrima

Din stana-mi de piatră, dă-mi, Doamne, atât,

Dă-mi lacrimi cu care să-Ţi ţin de urât –

Dă-mi lacrimi în loc de credinţă, şi crez,

O lume întreagă, în plâns, s-o botez –

Pe lumea cea crudă, semeaţă, şi rece,

Dă-mi lacrimi cu care nimic nu se-ntrece,

Doar lasă în urmă o pace în care

Cu marea de lacrimi Te spăl pe picioare –

Pe plânsu-mi, de calci, am să plâng cu sfială,

Şi piatra ce sunt, va fi lacrimă goală

Tocită o viaţă, de tot ce am strâns:

Cu lacrimi de aur, comoară de plâns –

Şi Tu, Cel ce este, nu mă întreba

Ce rost are-n lume, şi lacrima mea –

Ce poate să facă, când n-are putere,

Ce munte să mute, când cade, şi piere –

Când ea, de mi-e dată, Tu ştii, nu-i aşa?

Că plâng, Doamne Sfinte, cu lacrima Ta

Image and video hosting by TinyPic